În Zangs gling ma, biografia lui Padmasambhava despre care am scris în Templul de aramă, sunt menţionate mai multe locuri din India, Nepal şi Tibet, în care s-au petrecut episoade definitorii pentru devenirea marelui maestru. Am avut norocul să călătoresc prin trei asemenea locuri, aşa că a vorbi despre ele înseamnă, pentru mine, a rememora trei episoade din viaţa lui Padmasambhava, astfel cum ele apar în această biografie.
Rewalsar sau Tso Pema, Lacul Florii de Lotus: arderea pe rug, alături de prinţesa Mandarava
Rewalsar este o mică aşezare într-o regiune deluroasă din Himalaya, la mică distanţă de oraşul Mandi, din statul nord-indian Himachal Pradesh. Aşezarea are în mijloc un lac sacru, pe care tibetanii îl numesc Tso Pema, „Lacul Florii de Lotus”, şi îl asociază cu una dintre cele mai cunoscute legende despre Padmasambhava şi consoarta sa indiană, Mandarava.
În capitolul 4 din Zangs gling ma se relatează că Padmasambhava şi Mandarava se întorceau de la peştera Maratika din Nepal, unde au practicat împreună până au reuşit să obţină realizarea ca vidyadhara al longevităţii. Când au ajuns înapoi, în Zahor, s-a confruntat cu ostilitatea localnicilor şi a regelui Arsadhara, încă furios că fiica sa, prinţesa Mandarava, fugise cu un yoghin rătăcitor. Aşa că localnicii i-au legat pe cei doi şi i-au pus pe un rug aprins, cu intenţia de a-i arde. După mai mult de trei zile fumul rugului încă nu dispăruse, aşă că oamenii au venit să vadă ce se întâmplă; o pală de foc a izbucnit, mistuind în flăcări palatul regal, iar uleiul de susan ce fusese turnat pe rug s-a transformat într-un lac mare, acoperit de flori de lotus. În mijloc, pe o floare de lotus deschisă, stăteau îmbrăţişaţi maestrul şi consoarta sa, cu totul nevătămaţi.
Văzând miracolul, regele şi cei din jurul său au înţeles ce eroare făcuseră şi s-au înclinat maestrului şi consoartei sale, ca unor fiinţe iluminate. În frunte cu regele, locuitorii ţării Zahor s-au convertit la dharma buddhistă, iar devoţiunea lor faţă de maestru i-a adus la nivelul fără întoarcere, cel de al treilea stadiu dintre cele patru care pot fi atinse de adepţii Hinayana. Însă simbolistica acestui episod superb din Zangs gling ma merge mult dincolo de semnificaţia aparentă a textului, şi în mod sigur merită explorată pe îndelete.
Peştera Yangleshö, din Pharping: supunerea spiritelor, alături de prinţesa Shakyadevi
Pharping se află în Nepal, în sudul văii Kathmandu, la mică distanţă de capitala ţării. Este o aşezare modestă, dar cele două peşteri de aici, Yangleshö si Asura, sunt foarte cunoscute pentru pelerini: potrivit tradiţiei, în ele au meditat Padmasambhava şi consoarta sa nepaleză, prinţesa Shakyadevi, înainte ca maestrul să pornească în călătoria sa spre Tibet.
Din capitolul 5 al Zangs gling ma putem afla că, la puţin timp după sosirea celor doi în peştera Yangleshö, spiritele locale au creat obstacole în calea lor, care s-au materializat în secetă, foamete, boli pentru oameni şi molime pentru animale. Padmasambhava a înţeles că are nevoie de ajutor, aşa că a trimis doi discipoli la maeştrii săi din India, pentru a le cere o învăţătură prin care să poată supune spiritele. Maestrul Prabhahasti, unul dintre cei opt vidyadhara ai Indiei, i-a trimis învăţături Vajrakilaya, cu care spiritele au fost înfrânte.
Padmasambhava a alcătuit o sadhana combinată a lui Vishuddha şi Vajrakilaya, şi îndeplinind această sadhana a ajuns la realizarea supremă, ca vidyadhara al mahamudra. Spirite locale din mai multe clase i s-au supus de îndată, iar maestrul le-a legat prin jurământ ca gardieni ai învăţăturilor Vajrakilaya.
Samye Gompa: prima mânăstire buddhistă din Tibet
Aflată în valea Yarlung, care a constituit nucleul de formare al statului tibetan, Samye Gompa a fost construită undeva între anii 775-779, fiind cea mai veche mânăstire buddhistă din întregul Tibet. Nu departe de ea se află oraşul Tsetang, unde odinioară a fost prima capitală a regatului tibetan, şi palatul Yungbulakang, despre care tradiţia susţine că ar fi prima construcţie din Tibet.
În capitolul 11 al Zangs gling ma se arată că Padmasambhava a supus şi legat prin jurământ toate clasele de spirite locale, care înainte împiedicaseră, prin obstacolele create, ridicarea mânăstirii Samye. Apoi toate spiritele supuse de maestru au fost puse la treabă pentru construirea mânăstirii. Este adevărat că Padmasambhava nu a reuşit să supună complet spiritele naga, însă chiar şi acestea au contribuit la finalizarea mânăstirii, aducând pe apele fluviului Tsangpo, în mod miraculos, tot lemnul necesar pentru construcţie.
Trebuie spus că ridicarea mânăstirii Samye fusese începută înainte de sosirea lui Padmasambhava în Tibet, la porunca regelui tibetan Trisong Detsen, sfătuit de învăţatul buddhist Shantarakshita, din India. Cei doi deciseseră că ridicarea primei mânăstiri buddhiste în Tibet era primul pas necesar pentru a începe convertirea la buddhism a tibetanilor, însă felurite circumstanţe negative împiedicaseră, în mod repetat, construirea mânăstirii. Acesta a fost, de altfel, motivul invitării lui Padmasambhava în Tibet: văzând cum este obstrucţionată construirea mânăstirii, Shantarakshita îi ceruse regelui Trisong Detsen să îl cheme în Tibet pe Padmasambhava.